Sursa: ziarul Independent, Slobozia
http://www.independentonline.ro/2011/09/11/Slobozia:-Cetatea-din-Parcul-Tineretului_5337/
Slobozia: Cetatea din Parcul Tineretului
Autorităţile locale din Slobozia au organizat, în cadrul unei întîlniri desfăşurate pe parcursul lunii august, un simpozion de sculptură în piatră unic la nivelul localităţii. Cei 11 invitaţi, profesori universitari, masteranzi şi studenţi în cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, au creat împreună o lucrare care recompune un posibil zid al cetăţii Bărăganului. «O construcţie din blocuri de piatră masive, care amintesc de drumul unui rîu, secetos, arid, care să prindă lumina... Şi acestă intervenţie perfectă a celor două planuri care secţionează o zonă de nuanţă arheologică» a explicat profesorul universitar ialomiţean Dumitru Şerban demersul scluptorilor conduşi de el.
Nouă meşteri mari, calfe şi zidari
Pietrele sînt albe cum trebuie să fi fost cîndva crucile din răscrucile Ialomiţei. O piatră comună, prăfoasă, care se lasă modelată greu, după cum aveam să aflăm. Dar tinerilor care forfotesc în jurul lor nu le mai pasă. Le-au găsit menirea. Au lucrat la ele trei săptămîni de dimineaţă pînă seara, fără mofturi, sub o foaie de cort... Acum trebuie să le alinieze, să le îndrepte în lumină şi să ni le lase nouă. Nouă sînt şi ei: Dan Văşovan, Andra Ciocoiu, Ştefan Corcoşa, Daniel Dan, Ilie Duţă, Sandrin Gherheş, Bute Arnold, Lucian Ionescu şi Gabriel Ursu. Sînt masteranzi şi studenţi, viitori sculptori... Iar lucrarea de aici, cetatea Bărăganului, e prima lucrare comună. Piatra e grea, iar muşchii lor subţiri se zdrelesc sub încordarea ei. Dar lor nu le pasă. Îndreaptă în arşiţă zidul cetăţii aşa cum trebuie să fi făcut cîndva meşterii locului, în calea vremurilor. Profităm de o pauză şi îl rugăm pe unul dintre ei să ne povestească. E Dan Daniel, are 25 de ani, şi ştie că truda în piatră e jocul lui pe care are să-l aibă toată viaţa: «A fost o rocă moale, care face rău plămînilor. E o piatră veche, exploatată prin dinamitare şi tocmai de-asta se sparge uşor. Dar astea sînt în urmă, acum am sentimentul că aşez acolo un copil de-al meu. E un sentiment frumos, care mă umple. Nu e prima mea lucrare şi de-aceea ştiu. E de fiecare dată acelaşi sentiment, dar o altă trăire».
Se scuză şi se întoarce la zid, alături de ceilalţi. Sînt atenţi, serioşi, concentraţi... Şi foarte siguri pe ei. După un ceas termină şi se bucură ca nişte copii. De-acum oraşul are o lucrare nouă. O lucrare de nouă meşteri mari, veniţi din toată ţara ca să lase semn şi simbol că aici, pe pămîntul ăsta, au fost strajă şi pavăză cetăţile Bărăganului. Poate nu aşa înalte, poate nu aşa trainice, dar la fel de vrednice de pomenire ca şi cele rămase în picioare de-a lungul şi de-a latul Europei.
Pietre pentru copii şi filosofi
Lăsată în soare, truda sculptorilor pare un şir neînţeles de bolovani, aşezaţi după reguli şi norme inaccesibile profanilor. Aşa că am rugat-o pe Ana-Maria Şerban, sculptor, lector universitar şi invitată a simpozionului de sculptură de la Slobozia să ne explice ce e dincoace de pietre şi dincolo de noi: «E o încercare de a realiza un proiect comun. Lucrarea aceasta e rezultatul mai multor dezbateri teoretice şi formale care a avut loc între noi. Am numit lucrarea Bărăgan, cetate... E o lucrare abstractă, un ansamblaj, făcută în maniera arhitecturii vechi. Fiecare meşter cioplea cîte o bucată de piatră, după care acestea erau legate într-un zid comun. Ea se apropie, ca manieră, de această arhitectură veche. Am avut ca sursă de inspiraţie Tîrgul de Floci, unde am văzut zidurile bisericii descoperite acolo, dar şi alte situri arheologice din zonă. Am vrut, dacă vreţi, să lăsăm urmele zidului unei cetăţi ipotetice ridicate aici, în Bărăgan. Planul superior e modelat rotund, în opoziţie cu unghiurile foarte reci şi tăioase ale blocurilor de piatră. Acelea sînt urmele pe care le lasă timpul... Dacă accelerezi timpul, acţiunea vîntului şi a ploii şi a crivăţului dă aceste suprafeţe moi. Se spune că sculpturile sînt înţelese doar de copii şi filosofi. Oamenii vor să recunoască o formă în sculpturile pe care le văd. Cînd nu înţeleg, ridică din umeri. Dar după 6 luni, după un an, părerea publicului se schimbă... Şi învaţă să le folosească. Copiii sînt primii care vor descoperi utilitatea acestei lucrări. Aşteptăm cu încredere acest lucru!».
Meşterul Manole de la Gura Ialomiţei. Profesorul universitar Dumitru Şerban, coordonatorul simpozionului de sculptură în piatră de la Slobozia, s-a născut la Gura Ialomiţei. A absolvit Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» Bucureşti, specializarea sculptură, în 1977, şi de atunci colindă lumea lăsînd în urmă lucrări unanim apreciate. Cu sute de premii cîştigate în cadrul concursurilor de profil şi sculpturi comandate în multe oraşe din România, dar şi în Franţa, Germania, Egipt, Libia Dumitru Şerban e fericit că s-a întors şi că a trăit ziua în care arta sa să fie recunoscută aici, acasă: «Am muncit în multe părţi, pe multe şantiere, iar acum sînt profesor universitar la Trimişoara. Ce pot să vă spun? Cota în artă nu ţi-o dă nimeni! Cota în artă se face prin comparaţie cu ceea ce faci şi prin comparaţie cu ceilalţi. Acesta este lucru pe care îl predau elevilor, pe care l-am predat şi acestor copii care au muncit aici, la Slobozia, şi asta e singura soluţie pentru a reuşi în acest domeniu. Din păcate, în România e greu să reuşeşti. Dar în urma acestui simpozion trag nădejde că tot am mai cîştigat vreo trei sculptori. Şi asta e o victorie!». În prezent, Dumitru Şerban predă sculptura la Timişoara, în cadrul Facultăţii de Arte şi Design şi este convins că soluţia pentru România o reprezintă investiţiile în cultură, educaţie şi sănătate.
